Anul trecut putem spune că am fost în criză de evenimente, iar rochiile de seră și-au cam pierdut din interes.

Odată cu ridicarea restricțiilor, tot mai multe evenimente au început să își facă prezența.

În această vară putem vorbi chiar despre o reîntoarcere totală a acestora.

Este foarte important să îți alegi rochia potrivită, pentru evenimentul potrivit, iar lucrurile bune vor veni de la sine.

Sunt sigur că acestea vor fi unele dintre cele mai căutate articole în acest sezon.

Rochie de satin
Cred că sunt cele mai populare rochii de seară la momentul actual, acestea sunt atât de populare încât dacă da-i un search pe google cu rochii de seră printre primele rezultate îți dă acest tip de rochie.

Nu vad nici o problema cu asta, ba din contră pot să spun că le ador, dar recomandarea mea ar fi să nu ai doar acest gen de rochie de seră în garderobă pentru că devine boring.

Catifeaua
Îmi place foarte mult acest material, nu cotează neparat dacă vorbim de pantaloni, rochii, jachete sau orice altceva, catifeaua își face treaba de fiecare dată.

Nu este neparat un material pe care aș vrea să îl port la momentul actual, dar pot să îl apreciez, iar rochiile de seră din acesta sunt într-adevăr superbe.

Rochie sexy punk
Da poate nu v-ați așteptat la așa ceva, dar o rochie de acest gen poate fi o armă imbatabilă într-o lume învelită în plictiseală.

Poate este o alegere un pic cam nonconformistă pentru unii, dar cred că asta îi dă acest aer unicat.

În orice caz, uneori trebuie să șochezi ca să faci senzație.

Decupajele
Un alt mod sexy de a te îmbrăca la un eveniment de seară este rochia cu decupaje.

Reprezintă exact nota de sex-appeal de care ar avea nevoie o ținută care se pretează la acest gen de eveniment, fără a fi vulgară într-un mod sau altul.

Strălucire și glamour
Nu mai sunt de acord cu această regulă de a purta rochii cu sclipici doar la evenimente de seră.

O ținută foarte cool de zi se poate preta cu succes la un asemenea challenge, bine să încercăm doar să nu exageram, pentru că putem cădea cu ușurință în zona de ridicol.

Dar totuși, nu este o mare surpriză că o să fie vâlvă cu ele în cea ce privește evenimentul de față.

Rochiile cu umeri pronunțați
Mi se pare atât de cool acest artificiu, mai ales când îl incluzi într-o ținută de seară.

Sunt convins de faptul ca acest gen de rochii îți vor oferi confidența de care ai nevoie pentru a fi mai presus de regina balului, o să ai atitudine iar asta scoate orice ținută din zona de anonimat.

Voal
Nu trebuie să fi neapărat mireasă ca să porți voal, în acest an voalul este mai mult ca permis ca fiind purtat în ținutele de seră.

Oferă un artificiu stilistic foarte interesant și mi se pare că poate contrabalansa foarte bine lucrurile, dacă evenimentul este un pic mai dark.

Dacă v-a plăcut articolul v-aș ruga să îmi urmăriți blogul iar noi ne revedem data viitoare cu noi postări.

Un comentariu la “ Topul celor mai râvnite rochii de seară ”

Lasă un răspuns la cheriewhite Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s