Înainte de a începe articolul vreau să vă spun că fiecare poarta ce vrea și în ce se simte bine și nu trebuie neapărat să vă luați după ce scrie mai jos.
Într-o lume în care trendurile se schimbă permanent, nu este uşor să alegi haine care să-ţi pună formele în valoare. Dar dacă ştii anumite reguli de bază, care te ajută să îţi echilibrezi şi să îţi scoţi în evidenţă corpul, atunci îţi va fi uşor să alegi exact ceea ce ţi se potriveşte din tot ceea ce este la modă.

Corp triunghiular

Este caracterizat de umeri mici, talie subţire şi şolduri mari, ceea ce face ca silueta să fie foarte feminină. Pentru că zona de sus a corpului este subţire, ai tendinţa de a o pune în evidenţă prin topuri sau cămăşi care stau strânse. Dar aceasta este o greşeală care amplifică şi mai mult volumul în parte de a jos a corpului.
Atunci când este vorba de topuri, trebuie să apelezi la trucuri care completează lipsa volumului în partea de sus. Cardiganul, de exemplu, nu trebuie să lipsească din garderoba ta pentru că adaugă volum delicat. Jachetele decupate, care se opresc în dreptul taliei sunt de asemenea perfecte pentru tine. Alege şi mânecile trei sferturi, decolteul larg rotunjit sau topurile pe un singur umăr.
Pentru partea inferioară a corpului optează pentru pantaloni de tipul „boot-cut”, care sunt puţin mai largi în partea de jos, pe care să-i asociezi cu tocuri. Alege jeanşi închişi la culoare cu cusături simple la spate şi puţine buzunare. În ceea ce priveşte rochiile şi fustele, cele clasice, în formă de „A”, care îţi acoperă zonele cu volum şi îţi pun talia în valoare, sunt ideale pentru tine.

Corp circular

Este caracterizat de volum în partea de mijloc a corpului, în zona abdomenului, cu umeri înguşti. Una dintre greşelile pe care le fac femeile cu o astfel de formă fizică este aceea de a încerca să-şi acopere în întregime corpul, dar de fapt ar trebui să facă exact opusul. Trebuie în schimb să-ţi pui în valoare decolteul şi linia gâtului, antebraţele şi picioarele.
În partea de sus, topurile petrecute sunt ideale pentru a adăuga structură. De asemenea, bluzele, cămăşile şi tricourile cu o croială asimetrică ţi se potrivesc de minune. Gulerele căzute, cele în cascadă sau mânecile cu volane sunt elemente pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îţi alegi piesele vestimentare.

Corp clepsidră

Este una dintre cele mai femine forme, fiind caracterizată prin sâni mari, talie îngustă şi şolduri late.În zona de top trebuie să păstrezi simplitatea. Optează pentru bluze, cămăşi şi tricouri cu model clasic, simplu şi mâneci trei sferturi. Alege croieli care urmează forma corpului tău, fiind mai strâmte în jurul taliei şi lărgindu-se uşor către şolduri.
Ţi se potrivesc cel mai bine fustele care se opresc la nivelul genunchilor sau puţin mai lungi, nu cele deasupra genunchilor. Fustele creion arată excelent pe tine, la fel şi pantalonii bootleg sau cei skinny.
Este de preferat să opezi pentru culori bloc şi să eviţi printurile, care îţi pot ascunde silueta, în loc să o pună în valoare. Este valabil şi în cazul materialelor. Evită excesul de material sub forma de pliuri. Ţinutele monocromatice te avantajează cel mai mult.

Corp drept

Este caracterizat de o siluetă dreaptă, atletică, cu talie puţin vizibilă şi fără forme bine definite. E foarte important să eviţi adăugarea liniilor drepte, este de părere specialistul Sam Saboura. În schimb, adaugă forme şi rotunjimi printr-un decolteu rotund sau bărcuţă, dar şi prin volane. Topurile cu bretele pe după gât ţi se potrivesc, de asemenea, de minune, la fel şi bluzele cu umerii goi. Pentru că ai corpul atletic, vei arăta mult mai feminin cu maiouri şi topuri cu bretele subţiri.
Pantalonii cu talie înaltă arată foarte bine pe tine, la fel şi cei cu croială largă. Ambele adaugă forme şi volum în parte inferioară a corpului. Rochiile petrecute sunt excelente pentru forma ta fizică, oferind un look sexy .Optează pentru materiale feminine precum mătase, dantelă şi în general materiale cu textură uşoară şi fluidă.

Corp triunghi inversat

Este caracterizat de mai volum în partea superioară a corpului şi mai puţin în partea inferioară, cu umeri laţi şi sâni voluminoşi, iar şolduri şi picioare subţiri.Ţi se potrivesc foarte bine gulerele căzute şi decolteurile adânci în formă de V, care vor reuşi să reducă din volumul în zona superioară. Alege topuri simple, fără volane sau surplus de material. Tu poţi purta rochii tip flapper, cu talia joasă, care nu se potrivesc oricui!
Scopul tău este de a echilibra diferenţa de volum dintre partea superioară şi cea inferioară a corpului. De aceea trebuie să alegi pantaloni cu croială largă sau fuste lungi. De asemenea, cumpără-ţi pantofi care atrag atenţia în partea de jos, precum cei decoraţi cu detalii interesante sau în culori îndrăzneţe. Este valabil şi în ceea ce priveşte bijuteriile în partea de top, pe care ar trebuie să le eviţi sau să alegi unele discrete, dar poţi compensa prin brăţări şi inele. Alege culori mai închise pentru partea de sus a corpului si mai deschise pentru cea inferioară. Evită poşetele mici, care amplifică mărimea trunchiului şi alege în schimb genţi mai mari, pe care să le poţi pe antebraţ sau în mână.

Dacă va plăcut articolul v-aș ruga sa îmi urmăriți blogul iar noi ne revedem data viitoare cu noi postări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s